GUVERNUL RM | MINISTERUL FINANȚELOR

Inspectoratul Control Financiar de Stat

A A A

Victoria Cujba în funcția de directoare a Inspectoratului Control Financiar de Stat

Chișinău, 7 mai 2025 – Guvernul a aprobat astăzi numirea doamnei Victoria Cujba în funcția de directoare a Inspectoratului Control Financiar de Stat (ICFS), instituție subordonată Ministerului Finanțelor. Doamna Cujba va prelua conducerea începând cu data de 12 mai 2025.

 

Noua conducere va avea misiunea de a consolida capacitatea instituției de a preveni și combate utilizarea ineficientă sau ilegală a fondurilor publice, precum și de a promova o planificare mai transparentă a activităților de control.

 

Potrivit Ministrei Finanțelor, Victoria Belous, prioritățile noului director vor viza implementarea unui sistem de control financiar bazat pe analiza riscurilor, accelerarea verificărilor în cazurile suspecte, și sesizarea rapidă a autorităților în situațiile ce implică posibile ilegalități privind gestionarea banilor publici.

 

Inspectoratul Control Financiar de Stat are un rol crucial în asigurarea disciplinei financiare și supravegherea modului în care sunt cheltuite resursele bugetare.

 

 

 

Republica Moldova
mun. Chişinău
str. Alexandru cel Bun, 48
MD-2012
tel: 022-22-26-70
fax: 022-22-07-75
e-mail: 
cancelaria@icfs.gov.md


Linia specializată anticoruptie: 022-22-17-55

 



Linia telefonică specializată antifraudă 022-243-910

 

Poșta electronică specializată antifraudă

afcos-md@icfs.gov.md