Chișinău, 16 Octombrie 2024 - Inspectoratul Control Financiar de Stat cu suportul Institutului de Administrare Publică a organizat cursul de instruire: „Managementul documentelor și elaborarea documentelor oficiale”.
Această ședință de instruire a avut drept scop consolidarea competențelor participanților, antrenați în gestionarea fluxului de informații, elaborarea corespondenței administrative, notelor informative, rapoartelor și scrisorilor oficiale, precum și lucrul cu documentele electronice.
Managementul eficient al documentelor este un aspect crucial în funcționarea oricărei instituții publice. Astfel, într-o eră marcată de digitalizare, volumul de documente crește exponențial, iar modalitățile de gestionare a acestora se diversifică. O instruire adecvată a angajaților în acest domeniu aduce multiple beneficii în gestionarea și elaborarea documentelor publice.
Spre final din numele întregului colectiv ICFS, șefa Inspectoratului a adresat mulțumiri doamnei Ludmila Andrievschi, pentru prezentarea captivantă și utilă.









