GUVERNUL RM | MINISTERUL FINANȚELOR

Inspectoratul Control Financiar de Stat

A A A

Cadrul normativ aferent supravegherii bugetare dezvoltat pe platforma ICFS

 

În contextul noii funcții acordate Inspectoratului Control Financiar de Stat în domeniul supravegherii bugetare, a fost demarat procesul de elaborare a cadrului metodologic conex, în coordonare cu echipa Ministerului Finanțelor.

 

Astfel, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 938/2023 privind organizarea și funcționarea Inspectoratului Control Financiar de Stat, prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 73, s-a reușit aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de supraveghere bugetară.

 

Or, unul din segmentele noi de activitate a ICFS constă în asigurarea eficienței finanțelor publice prin exercitarea, conform principiilor fundamentale, a supravegherii și a controlului asupra proceselor de gestionare a resurselor bugetului public național și patrimoniului public. Aprobarea acestor Norme reprezintă o etapă importantă în profesionalizarea supravegherii bugetare și un pas esențial în îmbunătățirea disciplinei financiare.

 

Supravegherea bugetară, desfășurată de Inspectorat prin Direcția supraveghere bugetară, va fi consolidată etapizat, pentru a deveni un instrument strategic, menit să identifice din timp disfuncționalitățile din procesul bugetar, să contribuie la o planificare și execuție mai eficientă a cheltuielilor publice, precum și la corelarea coerentă între politici și resursele financiare, în interesul bunei guvernanțe economice.

 

Inspectoratul Control Financiar de Stat reliefează colaborarea eficientă cu echipa Ministerului Finanțelor în cadrul acestui exercițiu complex de elaborare și aprobare a cadrului normativ aferent funcției de supraveghere bugetară asupra procesului de planificare, gestionare și executare a mijloacelor bugetului public național ale autorităților/instituțiilor bugetare, în vederea eficientizării utilizării resurselor bugetare.

 

Documentul poate fi vizualizat pe pagina oficială a ICFS: Ordinul nr. 73 din 18 iulie 2025 Cu privire la aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de supraveghere bugetară a Inspectoratului Control Financiar de Stat

 

 

Republica Moldova
mun. Chişinău
str. Alexandru cel Bun, 48
MD-2012
tel: 022-22-26-70
fax: 022-22-07-75
e-mail: 
cancelaria@icfs.gov.md


Linia specializată anticoruptie: 022-22-17-55

 



Linia telefonică specializată antifraudă 022-243-910

 

Poșta electronică specializată antifraudă

afcos-md@icfs.gov.md